Este rândul Bisericii nr.1 din Suceava să vă rețină atenția cu câteva momente din istoria sa. Cu această ocazie, înțeleg, odată în plus, că sarcina de a întocmi un material pe această temă este cu mult mai dificilă decât cea de a-l prelucra, cu care sunt cât de cât familiarizat. Dificultatea constă nu atât în culegerea datelor strict istorice, cât în ordonarea ideilor pentru a oferi o imagine cât mai sugestivă și mai apropiată de realitate. Folosind doar o singură culoare, fie ea și roz, nu se poate crea un tablou veridic, real și de aceea încerc, în limita posibilităților și datelor de care dispun, să ilustrez ceea ce am înțeles eu, ca unul care, chiar dacă nu am fost implicat în probleme concrete, am trăit în și odată cu această biserică.
Dar să începem cu începutul…
Adunarea noastră nu se numără printre adunările cu cea mai mare vechime din județ, însă este prima biserică a Creștinilor după Evanghelie din oraș. Este o biserică de „vârstă” medie, ajunsă la un anumit stadiu al maturității spirituale, dacă ținem cont că iarna viitoare va împlini 30 de ani de la înființare.
În urmă cu peste trei decenii, locuitorii satelor lăsau în urma lor locurile natale venind la oraș atrași de „miracolul” unei industrializări forțate, care promitea, pentru cine putea ști câtă vreme, bunăstarea. Acest „exod” a cuprins și familia mea, încât ne-am trezit și noi suceveni peste noapte.
Din acele vremuri nu-mi amintesc decât de lungile „pelerinaje” peste dealurile Tătărașilor când mergeam împreună cu alte familii creștine din oraș la adunarea baptistă din satul Ipotești. Poate că aceasta explică, într-o oarecare măsură, migrarea de mai târziu a unor frați la cultul baptist.
Încetul cu încetul, se încheagă un nucleu de frați inimoși, care alcătuiesc primele tabele și fac să demareze demersurile în vederea obținerii unei autorizații de funcționare pentru o biserică a creștinilor după Evanghelie în orașul nostru. Aceasta se petrecea în anul 1964, dar a trebuit să treacă nu mai puțin de un „cincinal” până la obținerea „certificatului de naștere” al acestei biserici. Evenimentul s-a produs în iarna anului 1969, în ziua de 16 februarie, într-o odăiță modestă din casa fratelui Fluture Ghe., situată în cartierul Ițcani, undeva la ieșirea spre Rădăuți. Alături de acest frate se cuvine să-i amintim și pe ceilalți membri fondatori: Cosman Ghe., Almășanu Ghe., Moneaga Panait, Aramă, Leonaș Ștefan, Papuc Costan, Ungureanu Ghe., Carvaschi Toader, Prodan Haralambie, Sârghi Mihai, Maga Costică, Șalgău Matei, Ghiță Rusnac, Petrică Ropotă, surorile Caziuc și Isepciuc Eufrosina. Pe lângă aceștia, un rol foarte important l-au avut și fratii Vasile Grigoriciuc, Clipa Ioan, Vasile și Ticu Moisa, precum și Fănică Băietu, cărora doar legile de atunci cu privire la viza de domiciliu nu le-au permis să-și înscrie numele pe lista fondatorilor.
Se începea astfel o primă etapă din istoria bisericii noastre care a durat până în anul 1974. A fost fără îndoială, o perioadă foarte frumoasă, poate mai puțin tulburată de problemele financiare și de dorințele individuale de prosperitate materială din prezent. Nu cred ca nu au fost și atunci probleme, însă poate că au fost trecute mai ușor datorită entuziasmului de început al oricărei lucrări.
Emoția sinceră pe care încercam la școala duminicală, condusă atunci de fratele Clipa Ioan, este greu s-o mai retrăiesc în prezent. Vizitarea reciprocă cu frații din localitățile: Mediaș, Cisnădie, Cluj, Sibiu, Brașov sau Iași era posibilă și beneficia la acea vreme. Dumnezeu binecuvântă mica noastră adunare care își țesea istoria crescând calitativ și cantitativ. Chiar dacă unii din frații bătrâni își sfârșeau „alergarea”, iar alții mai puțin bătrâni și-au regăsit locul în adunările fraților baptiști, lipsa spațiului îi făcea pe cei rămași să se gândească, tot mai serios, la un nou locaș pentru casa de rugăciune.
Căutările fraților Grigoriciuc Vasile și Sârghi Mihai sunt încununate de succes și astfel, începând din 1975, adunările au loc într-una din camerele casei fraților Leonaș Victor și Leonaș Petrică, situată pe strada Mirăuți, nr.25, într-o poziție centrală, convenabilă pentru întreaga comunitate.
Odată cu schimbarea localului de cult, se produce și o schimbare de generații la conducerea bisericii, fapt care înseamnă și intrarea într-o nouă etapă. Aceasta va dura până prin 1993 când din biserica noastră s-a desprins biserica nr.2 din cartierul Burdujeni. Tinerii veniți la cârma bisericii: Cojocaru Aurel, Fodor Ioan, Potop Ilie, Harasemiuc Vasile, Leonaș Vasile, Olaru Leon, Olaru Niculae continuă, într-un mod adaptat noilor condiții, lucrarea începută de predecesorii lor. O parte din familii devin din ce în ce mai numeroase, iar, ca urmare, camera de care dispunem devine mult prea mică. Extinderea în cea de-a doua cameră nu poate fi decât o soluție de moment.
Dând dovadă de un simț gospodăresc, frații noștri reușesc cumpărarea și amenajarea actualei case de rugăciune. Nu este momentul și nu merită să înșirăm problemele pe care frații noștri din conducere le-au avut de suportat din partea autorităților regimului ateist. Îmi închipui că n-a fost ușor, deoarece, chiar și eu, cel mai neînsemnat creștin din această adunare am avut vreo două „interviuri” cu cei ce-și închipuiau că sistemul lor va dăinui veșnic și vedeau în noi dușmanii lor și ai țării. Doar postul și rugăciunea au fost de data aceasta cheia izbânzii.
Schimbarea localului adunării în anul 1987 în cel actual, situat pe aceeași stradă la nr. 48 , evidențiază o eventuală subetapă. Tot o subetapă o poate marca și controversatul an 1989, cu evenimentele lui mai mult sau mai puțin clare. Cert este că prin schimbările economice, sociale și politice s-au produs importante transformări și în domeniul religiei, în general, care afectează și viața creștinilor neoprotestanți, în particular.
Despre ultima etapă, cea actuală, se pot face de asemenea, câteva mențiuni. Mai întâi, unul din evenimentele importante a fost aniversarea primului sfert de veac de activitate a bisericii noastre. La acest prilej de bucurie au fost prezenți majoritatea membrilor fondatori aflați în viață, cât și cei ce i-au urmat. S-a dat dovadă de înțelepciune și din partea celor ce au cerut și a celor ce au acceptat să-și amintească doar de ce a fost mai frumos din istoria lor comună.
În această perioadă, pleacă la Domnul fratele fondator Papuc Costan din Lisaura, cel mai longeviv membru. Acesta a continuat sa frecventeze adunarea noastră și după împlinirea vârstei de 100 de ani, trecând la cele veșnice la 103 ani.
Beneficiind și de sprijin extern, lucrarea de evanghelizare are acum un traseu de la oraș către sate și chiar către frații noștri moldoveni de peste Prut. Frații precum Cojocaru Aurel sau Șoltuz Cornel sunt din ce în ce mai rar în biserica noastră și din ce în ce mai agrenați în această lucrare.
Construcția celei de-a treia biserici a Creștinilor după Evanghelie din cartierul Obcine s-a făcut la invitația fratelui Grigoriciuc Vasile, căruia trecerea anilor nu i-a afectat dorința de a construi și de a conduce o adunare.
O serie de măsuri „reformiste” își vor vedea mai bine în timp eficacitatea: reducerea timpului programului de cult, introducerea binecuvântărilor de copii, programul de consiliere spirituală. Prima duminică a fiecărei luni este o zi specială de post și rugăciune cu întreaga biserică.
Tinerii, chiar dacă se confruntă cu probleme diferite și mult mai dificile decat cele cu care ne-am confruntat și noi la vârsta lor, găsesc totuși puterea de a alcătui un covor valoros, apreciat în zona noastră, sub conducerea fratelui dirijor Eduard Teodorescu. Nici grupul vocal, îndrumat de tânărul Cornel Condria, nu este mai prejos, contribuind la buna desfășurare a unor servicii de evanghelizare, căsătorii, botezuri, înmormântări la care adunarea a participat ori de câte ori a fost nevoie. În întâmpinarea nevoilor tinerilor s-au organizat întâlnirile acestora la nivel zonal, la care au fost invitați frați cu experiență în lucrarea cu tinerii. În plus, întâlnirile de părtășie de la cumpăna dintre ani par reușite în acest sens.
Cei mai mici „membri” ai biserici noastre par a nu simți, cum n-am simțit nici eu la vârsta lor, greutățile și problemele celor mari. Beneficiind de îndrumarea unor lideri competenți pentru o astfel de activitate, copiii deprind încă de mici lucruri bune care îi vor ajuta în trăirea unei vieți cu adevărat creștine. Organizarea unor tabere și excursii, precum și oferirea unor cadouri cu prilejul sărbătorilor creștine s-a făcut cu participarea directă a unor familii devotate acestui scop: Condria Ioan, Cojocaru Aurel, Ungureanu Stelian. Nu pot fi uitate strângerile de ajutoare materiale pentru diverse cazuri speciale, la care membrii adunării au participat ori de câte ori a fost nevoie, în ciuda lipsurilor financiare momentane.
În încheiere, aș dori să pomenesc și despre una din ultimele inițiative ale bisericii nr.1 din Suceava, și anume fondarea revistei „Ecouri Creștine”, menită să ne apropie printr-o mai bună cunoaștere reciprocă și în care pot să-și găsească un loc de exprimare toți cei doritori.
Dacă în doar 30 de ani, biserica noastră a evaluat de la o simplă odăiță, mai mică decât cea în care își desfășoară activitatea copiii noștri în prezent, la un număr de trei biserici, nu avem motive să ne îndoim că Dumnezeu nu privește cu îndurare asupra noastră – Creștinii după Evanghelie din Suceava. Sperăm ca această dezvoltare să nu se oprească aici, ci să fie continuată cel puțin în același ritm.
Iar dacă pentru unii progresul nu pare așa de evident, este și acesta un semn bun, dacă respectivii încearcă să facă ceva pentru a fi și mai bine.
— Dorel Prodan