4 Mai 2020
(Romani 8:20-24)
Speranța noastră este sigură, vom fi adoptați ca fii, vom fi răscumpărați. Chiar această lume a suferinței și a durerii așteaptă ca însăși creația să fie liberă.
Romani 8:20-24 (NTR)
20 întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea 21 că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. 24 Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?!
Nu doar creația suspină așteptându-și restaurarea din căderea ei, ci și noi. Pavel spune în versetul 23:
23 Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.
Asemeni creației, și creștinii suspină în suflet așteptând transformarea, înfierea finală ca fii. De ce suspinăm? De frustrare pentru suferința din viață, anticipând ceea ce va veni. Duhul nostru suspină în același ritm cu creația tânjind după o eliberare deplină de sub blestem spre libertatea și gloria care vor fi ale noastre. Trăim între aceste două intervale. Suntem logodiți, dar nu căsătoriți încă. Fiul lui Dumnezeu e pe cale să se întoarcă, dar nu este încă aici. Suntem moștenitori, dar încă nu ne-am primit moștenirea. Am fost înfiați, dar nu ne aflăm încă în noua noastră casă împreună cu Tatăl. Trăim între „deja” și „încă nu”.
Totuși, iată speranța: așteptăm cu nerăbdare „înfierea noastră”, „răscumpărarea trupurilor noastre”. Această mare așteptare este „nădejdea slavei”. Deci, dacă te încrezi în Hristos, amintește-ți că într-o zi vom avea un trup nou și va fi o nouă creație. Dacă trăim cu nerăbdare anumite așteptări, lucrul acesta ne va da puterea să supraviețuim zilei de azi, chiar dacă ne confruntăm cu un viitor nesigur, cu posibilă boală sau chiar moarte.
Din ce motive avem această nădejde a slavei? Am gustat din comorile bogate ale veșniciei și așteptăm comori mai prețioase să devină ale noastre. Am primit primele roade ale legământului lui Dumnezeu, parte din triumful final al lui Hristos la sfârșitul vremurilor. Avem „primele roade”, prima rată sau acont al Duhului Sfânt drept garanție a învierii noastre (vezi 2 Cor 1:22; 5:5; Efes 1:14). Și fiindcă am gustat un pic din ceea ce va veni, tânjim în omul nostru lăuntric după o înțelegere deplină a ceea ce înseamnă înfierea în familia lui Dumnezeu. Odată cu înfierea noastră vom primi un trup glorificat, pregătit pentru o existență veșnică (vezi 1 Cor 15:25-58). Da, suspinăm din pricina suferinței, dar și din pricina anticipării, deoarece cunoaștem o fărâmă din lucrurile după care tânjim.
Versetul 24 insistă asupra faptului că această speranță este parte din mântuirea noastră și este legitimă în ciuda faptului că nu-i putem vedea pe fiii lui Dumnezeu cu ochii firești.
24 Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?!
Sfinții sunt copiii lui Dumnezeu, dar oamenii nu pot vedea asta. Dar când va apărea El, ”Cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Rom 8:29), vom fi ca El, căci Îl vom vedea așa cum este (vezi 1 Ioan 3:2). Ce speranță extraordinară ar trebui să aibă cei mântuiți! Căci Duhul lui Dumnezeu o face tare și neclintită (Evr. 6:19). Creștinul se poate uita la oamenii căzuți și la starea lumii și prin ochii iubirii răscumpărătoare a lui Dumnezeu poate avea speranță pentru viitor. Noi nu disperăm chiar dacă lumea e plină de boală, moarte, fără locuri de muncă, economii distruse etc.
Gândește-te
- Te trezești vreodată dimineața, te uiți în oglindă și oftezi? Trupul nostru se degradează. Nu mai este ce era odată. Cu toate acestea, putem să-L lăudăm pe Dumnezeu. Într-o zi va fi schimbat!
- Suspini cu mânie văzând ce face Satan în viețile oamenilor? Aparținem lui Dumnezeu, suntem născuți de sus în familia Sa, adoptați ca moștenitori, dar toți oamenii au fost creați de Dumnezeu. Satan este cel care le-a furat viața. Te întristează lucrul acesta și te face dornic să-i vezi și pe ei răscumpărați?
Aplicație
Pentru că speranța noastră este în ceva veșnic, putem să ne ducem viața știind că nimic din lume nu ne poate face să deznădăjduim. Ascultă acest cântec și pune-Ți încrederea în Tatăl nostru ceresc care-și va duce lucrarea la bun sfârșit!
Share pe Facebook